Stăteam întinsă cu febră mare, iar soțului meu îi era lene să meargă după medicamente: dar când a început să țipe la mine pentru că nu era gata cina, răbdarea mea s-a terminat… 😢😲
Eram în pat cu aproape 39 de febră. Tot corpul mă durea, fiecare os părea străin. Capul îmi vuia atât de tare încât mă durea și să deschid ochii. În casă nu era niciun medicament, și cu greu l-am rugat pe soțul meu să meargă la farmacie.
— Du-te tu singură, — mi-a aruncat iritat. — De ce te plângi? De la febră nu pățești nimic.
Am închis ochii și mi-am pus o compresă rece pe frunte. Mă durea chiar și să mă ridic din pat. Am îndurat, sperând că febra va scădea de la sine.
Și deodată soțul meu a intrat în cameră.
— Ce, toată ziua nu ai gătit nimic? — vocea lui era poruncitoare și aspră.
— Nu, am febră, îmi este greu chiar și să mă ridic, — am răspuns încet.
— Și ce dacă eu vin de la muncă flămând? Nu vrei să mă hrănești?
— Dacă mergi la farmacie după medicamente, mă voi putea ridica și voi găti cina, — am încercat să-i explic.
— Ți-am spus că sunt obosit! — și-a ridicat vocea. — Tu ești femeie și ești obligată să îmi faci de mâncare. În plus, casa e vraiște. Mama mea reușea întotdeauna totul, chiar și când era bolnavă. Iar voi, femeile moderne, ați devenit prea sensibile…
Cuvintele lui m-au tăiat în inimă. Pe de o parte febra, care mă făcea să vreau doar să închid ochii și să dispar, pe de altă parte umilința venită chiar de la propriul soț.
…Atunci răbdarea mea a cedat. Nu am mai rezistat și am făcut ceva pentru care nu regret. 😲😲 Continuarea în primul comentariu 👇👇
Nu i-am mai răspuns. Am luat pur și simplu telefonul și, cu mâinile tremurânde, am format numărul mamei. Când i-am auzit vocea, nu am mai rezistat — lacrimile mi-au curs singure pe obraji.
— Mamă, vino repede… Am 39 de febră, mă simt foarte rău. Te rog să aduci antipiretice și să mă iei de aici, — am șoptit. — Și încă ceva… sună avocatul nostru. Să pregătească actele de divorț.
La celălalt capăt al firului s-a lăsat tăcerea, apoi mama a spus cu voce hotărâtă:
— Fiica mea, rezistă. Vin imediat. Nimeni nu are dreptul să se poarte așa cu tine.
În acel moment, soțul meu a început din nou să bombăne că eu „exagerez prea mult”, dar cuvintele lui nu mai aveau nicio valoare. Mă uitam la tavan și pentru prima dată după mult timp simțeam ușurare.
Da, ceea ce urmează nu va fi ușor: divorțul, schimbările, o viață nouă. Dar cel mai important este că în sfârșit am încetat să mai suport umilința.
