Nepotul a săpat mormântul bunicului său și a descoperit o ușă secretă dedesubt: când a deschis ușa, țipătul său s-a auzit în tot cimitirul 😯😱
Ploua torențial de două zile consecutive. Vântul bătea frunzele ude printre morminte.
Daniel stătea lângă mormântul proaspăt al bunicului său, ținând strâns o lopată. Bocancii îi erau aproape îngropați în pământ, dar continua să sape.
Acum trei zile, bunicul său murise, un om bătrân și ciudat pe nume Arthur. Aproape toată viața și-o petrecuse singur într-o casă mare de pe deal. Oamenii din oraș îl considerau puțin nebun, pentru că desena mereu ceva în caietele sale vechi și vorbea despre „misterele vieții umane”.
După înmormântare, Daniel a găsit o notă ciudată. Era scrisă de bunicul său pe verso unei fotografii vechi.
„Daniel, dacă citești asta, ai puțin timp. În a treia noapte sapă mormântul meu. Uită-te sub sicriu. Nu lăsa secretul să rămână în pământ.”
Daniel a crezut mult timp că este doar ultima glumă a bătrânului. Dar cuvintele nu îi ieșeau din minte.
Și acum era a treia noapte după înmormântare. Din nou, a înfipt lopata în pământ.
După câteva ore, lopata a lovit brusc ceva tare. Daniel s-a oprit și a început rapid să îndepărteze pământul cu mâinile. Sub murdărie a apărut capacul unui sicriu simplu de pin.
Era același sicriu pe care îl văzuse la înmormântare cu doar trei zile înainte. A forțat capacul cu o levier și l-a deschis cu greu.
Înăuntru zăcea bunicul său. Fața îi era palidă și nemișcată, ca o mască de ceară. Daniel s-a aplecat mai aproape, încercând să înțeleagă ce anume voia să-i arate bunicul.
Și brusc a observat ceva ciudat. Fundul sicriului nu era din lemn.
Sub captuseală se zărea o placă metalică întunecată. Daniel a mutat cu grijă corpul la o parte și a rupt țesătura.
Sub ea era un hublou rotund din metal negru. În centrul hubloului era un inel mare de fier.
— Ce ai ascuns aici, bunicule?.. — a șoptit el.
A apucat inelul și a tras. Hubloul s-a deschis cu un scârțâit. Sub sicriu era un puț vertical adânc. O veche scară de fier cobora în întuneric.
Lumina lanternei dispărea în întunericul total. Orice om normal ar fi închis hubloul și ar fi plecat. Dar Daniel a început să coboare. Scara se adâncea tot mai mult.
Zece trepte. Douăzeci. Cinzeci. În cele din urmă picioarele lui au atins podeaua de piatră. A ridicat lanterna.
În jur era o cameră subterană circulară. Pereții de piatră erau acoperiți cu simboluri și diagrame ciudate.
În centrul camerei era o altă ușă. Părea neobișnuită, ca și cum ar fi fost făcută din os alb.
Nu avea mâner, doar o adâncitură pentru mâna omului. Daniel s-a apropiat încet și a deschis a doua ușă.
Daniel a făcut un pas înainte. Și în același moment a strigat. Pentru că în sala subterană uriașă, în fața lui, erau sute de recipiente de sticlă.
În fiecare recipient plutea ceva ce semăna cu un om mic. Dar cel mai înfricoșător nu era asta.
În centrul sălii era… 😲😨 Continuarea poveștii poate fi găsită în primul comentariu 👇👇
În centrul sălii subterane era un mare container metalic.
Părea greu și industrial, ca și cum ar fi fost adus aici cu utilaje speciale. Suprafața era acoperită cu un strat de praf. Daniel s-a apropiat încet. A inspirat adânc și a ridicat capacul.
Și în următoarea secundă a rămas paralizat. Containerul era complet plin cu lingouri de aur.
Daniel a stat câteva secunde doar privind, încercând să înțeleagă ce se întâmplă.
— Bunicule… ce ai făcut… — a spus încet.
Dar ciudățeniile nu se terminau aici. Lângă container era un vechi dulap metalic. Ușa era întredeschisă.
Daniel s-a apropiat și a aruncat o privire în interior. Acolo erau dosare groase, jurnale vechi de laborator, fotografii și documente.
A luat unul dintre dosare și a început să răsfoiască rapid paginile. În câteva minute i-a fost clar că nu erau simple note.
Erau rapoarte despre experimente științifice. Multe pagini erau pline de formule, scheme și rezultate ale cercetărilor.
Unele documente erau semnate cu numele bunicului său, dar alături erau semnături ale altor persoane. Și acele nume le recunoștea.
Erau nume de persoane influente despre care se scria adesea în știri.
Treptat, imaginea începea să prindă contur. Bunicul său lucrase toată viața ca om de știință. Cu mulți ani în urmă, a început să participe la proiecte private secrete. Experimente care nu ar fi trecut niciodată verificări oficiale. Cercetări periculoase.
Dar oamenii bogați erau dispuși să plătească sume enorme pentru astfel de experimente. Și bunicul accepta. De-a lungul decadelor câștigase o avere. Dar nu păstra banii în bănci. Îi ascunsese aici, sub mormântul său.
Acum era clar de ce i-a lăsat acea notă. Nu dorea doar să i se sape mormântul. Vroia ca nepotul să găsească ceea ce lăsase în urmă.
