—Ieși de aici, femeie! În compania mea nu este loc pentru oameni ca tine! —spuse brusc căpitanul soldatului tânăr, dar nici măcar nu își putea imagina cine stătea în fața lui 😱😱
În cazarmă domnea un amestec sufocant de miros de umezeală, sudoare și fum vechi. Praful acoperea podeaua cu un strat gros, paturile ruginite scârțâiau la orice mișcare, iar soldații stăteau în colț ca niște umbre pierdute. Uniformele lor erau zdrențuite, bocancii rupți, iar pe fețele lor se citea oboseală și indiferență.
Anna, abia trecând pragul, simți cum totul în interiorul ei clocotea. Se aștepta să vadă apărători puternici și mândri ai patriei, dar în schimb a găsit oameni aduși la sărăcie și disperare.
Se apropie hotărâtă de căpitan.
—De ce trăiesc soldații dumneavoastră în astfel de condiții? —întrebă ea brusc—. Unde sunt uniformele, unde este mâncarea normală? De ce arată cazarma ca un coteț de porci?
Căpitanul încruntă fruntea, și când își dădu seama că în fața lui se afla o fată neajutorată, zâmbi cu dispreț:
—Cine ești tu să pui întrebări? Nu ți-e frică să îți pierzi locul de muncă?
—Nu mi-e frică —răspunse Anna hotărât—. Mi se pare dezgustător să port bocanci rupți și să mănânc mâncare de care și porcii s-ar rușina. Aceasta mă privește pe mine și pe camarazii mei. Am venit aici să servim, nu să supraviețuim.
Căpitanul făcu un pas brusc spre ea, o prinse de guler și strigă furios:
—Ieși de aici, femeie! În compania mea nu este loc pentru oameni ca tine!
Dar căpitanul nu și-ar fi putut imagina că în fața lui nu se afla o fată obișnuită… 😱😱
Anna îl privi direct în ochi și spuse calm:
—Greșești. Am venit aici tocmai din cauza ta.
Căpitanul clipea confuz.
—Ce? Cine ești tu să vorbești așa cu un superior?
Ea scoase legitimația și o puse sub nasul lui.
—Locotenent în cadrul investigațiilor interne. Au fost primite numeroase plângeri împotriva dumneavoastră. Soldații dumneavoastră mor de foame și poartă zdrențe pentru că banii destinați unității ajung în buzunarele dumneavoastră. Sunteți hoț și trădător.
—Nu ai dovezi —mormăi căpitanul, dar vocea lui tremura.
—Greșești —răspunse Anna cu răceală—. Am totul: documente, declarații, transferuri de fonduri. Nu mai ești căpitan.
Cu aceste cuvinte îi smulse epoleții. În același moment, doi polițiști militari intrară în cameră. Căpitanul încercă să se elibereze, dar fu prins și i se puneră cătușe.
Soldații care stăteau în colț se treziră pentru prima dată de mult timp. În ochii lor se aprinse speranța.
Anna îi privi și spuse hotărât:
—De acum înainte veți avea o viață nouă. Aici nu mai este loc pentru trădători.
